Runa
Stau pe pat, cu patura in brate si ma gandesc la el.
Iar.
Iar am ajuns in faza asta…iara mi sa pus pata pe ceva imposibil. Iara trebe sa ma schimb pentru un “el” si iara asta si iara aia si iara , iara iara…!! Deja e un cuvant enervant.
Imi dau o palma; iara mi sa zgariat discu’.
Si se pare ca “iara” e un cuvant foarte folosit.
Mda; destepta esti Runa. Geniu.Ce sa zic! Sclipitoare, zice cu scarba o voce din intrerior.
Alerg repede catre temnita ei, si o vad cum sta sprijinita in tocul usii, privind cu venin printre niste suvite stacoji, cu un licar fantastic in ochi si clasicul zambet ironic.Are bratele incrucisate la piept si haine negre; Bocanci negri cu talpa argintie, un tricou negru cu inscriprii rosiatice si note muzicate albe, o pereche de blugi negri uzati cu diferite rupturi si tot felul de tinte si lanturi care se pierd pe sub tricou la betelie.
Sunt eu…oarecum
Cateva secunde doar o privesc , apoi scotocesc cu maini tremurande prin buzunar cheile.
Ii arat cheia iar ea doar pufneste si face doi pasi inapoi. De obicei e o adevarata bestie ce lupta sa iasa de aici…ciudat. Astazi pare docila; intr-o combinatie de rock docil, ma surpinde ca intodeauna.
Inchid usa si incerc sa nimeresc incuietoarea.
-O sa pierzi mereu… spune o voce aspra de dupa usa imensa de fier cu trei gratii.
Ezit o clipa apoi usa se incuie cu un clinchet zgomotos.
Ma lipesc cu spatele de usa si rasuflu greu aerul care parca stagna acolo de cand am intrat in temnita.
Dupa cateva clipe imi gasesc si cuvintele.
-Mi-e… mi-e dor de tine, spun cu voce tremurata si incarcata de durere.
Ma intorc cu fata catre usa si vad ca ma priveste cu ochi mahon blanzi si intinde mana printre gratii;
-Si mie…rosteste usor.
Intind si eu mana si ii ating degetele. Abea se numea atingere ce era printre gratii, insa era cel mai afecutos moment al nostru de pana acum.Si tot ce aveam nevoie ca sa stiu ca apartin undeva.
Stam asa cateva secunde , apoi imi retrag mana, si la fel face si ea.
Imi indrept spatele , imi dres glasul si pornesc cu incredere si gratie catre usa luminoasa de la capatul temnitei.
Sunt la ceva metri de ea, dar o aud cum pufneste in dispret. Fara sa-mi dau seama , pufnesc si eu.Amandoua radem de mine; de prefacatoria la care ma injosesc.
O clipa privesc inapoi si vad cum imi arata degetul mijlociu printre gratii.
E o prostie, dar zambesc.
Asa era eu odata… acum, -privesc catre usa luminoasa- sunt cum vrea lumea sa fiu.
Pasesc catre usa si lumina calda a societatii ma invaluie. Usa se inchide cu un scartait iar eu las in urma toate personalitatile mele inchise in temnite cu usi de otel.
Las lumea mea…las ce sunt eu cu adevarat. Si imi propun sa nu ma mai intorc.
Mi-e mila de mine cand ma uit cum am fost si cum am ajuns…
Zambesc si imi continui marsul gratios.
Sunt o lebada…
Dar nimeni nu stie ca de fapt pe sub penele albe, sunt si pene negre. Nu trebuie…
Nu le pasa.