Ganduri la miez de noapte! (52)

Runa

 

Stau pe pat, cu patura in brate si ma gandesc la el.
Iar.

Iar am ajuns in faza asta…iara mi sa pus pata pe ceva imposibil. Iara trebe sa ma schimb pentru un “el” si iara asta si iara aia si iara , iara iara…!! Deja e un cuvant enervant.
Imi dau o palma; iara mi sa zgariat discu’.
Si se pare ca “iara” e un cuvant foarte folosit.
Mda; destepta esti Runa. Geniu.Ce sa zic! Sclipitoare, zice cu scarba o voce din intrerior.
Alerg repede catre temnita ei, si o vad cum sta sprijinita in tocul usii, privind cu venin printre niste suvite stacoji, cu un licar fantastic in ochi si clasicul zambet ironic.Are bratele incrucisate la piept si haine negre; Bocanci negri cu talpa argintie, un tricou negru cu inscriprii rosiatice si note muzicate albe, o pereche de blugi negri uzati cu diferite rupturi si tot felul de tinte si lanturi care se pierd pe sub tricou la betelie.
Sunt eu…oarecum
Cateva secunde doar o privesc , apoi scotocesc cu maini tremurande prin buzunar cheile.
Ii arat cheia iar ea doar pufneste si face doi pasi inapoi. De obicei e o adevarata bestie ce lupta sa iasa de aici…ciudat. Astazi pare docila; intr-o combinatie de rock docil, ma surpinde ca intodeauna.
Inchid usa si incerc sa nimeresc incuietoarea.
-O sa pierzi mereu… spune o voce aspra de dupa usa imensa de fier cu trei gratii.
Ezit o clipa apoi usa se incuie cu un clinchet zgomotos.
Ma lipesc cu spatele de usa si rasuflu greu aerul care parca stagna acolo de cand am intrat in temnita.
Dupa cateva clipe imi gasesc si cuvintele.
-Mi-e… mi-e dor de tine, spun cu voce tremurata si incarcata de durere.
Ma intorc cu fata catre usa si vad ca ma priveste cu ochi mahon blanzi si intinde mana printre gratii;
-Si mie…rosteste usor.
Intind si eu mana si ii ating degetele. Abea se numea atingere ce era printre gratii, insa era cel mai afecutos moment al nostru de pana acum.Si tot ce aveam nevoie ca sa stiu ca apartin undeva.
Stam asa cateva secunde , apoi imi retrag mana, si la fel face si ea.
Imi indrept spatele , imi dres glasul si pornesc cu incredere si gratie catre usa luminoasa de la capatul temnitei.
Sunt la ceva metri de ea, dar o aud cum pufneste in dispret. Fara sa-mi dau seama , pufnesc si eu.Amandoua radem de mine; de prefacatoria la care ma injosesc.
O clipa privesc inapoi si vad cum imi arata degetul mijlociu printre gratii.
E o prostie, dar zambesc.
Asa era eu odata… acum, -privesc catre usa luminoasa- sunt cum vrea lumea sa fiu.
Pasesc catre usa si lumina calda a societatii ma invaluie. Usa se inchide cu un scartait iar eu las in urma toate personalitatile mele inchise in temnite cu usi de otel.
Las lumea mea…las ce sunt eu cu adevarat. Si imi propun sa nu ma mai intorc.
Mi-e mila de mine cand ma uit cum am fost si cum am ajuns…
Zambesc si imi continui marsul gratios.
Sunt o lebada…
Dar nimeni nu stie ca de fapt pe sub penele albe, sunt si pene negre. Nu trebuie…
Nu le pasa.

Reclame

Ganduri la miez de noapte!(24)

De cine nu trebuia !

Indoapa-te cu cata ciocolata vrei…nu vei fi mai fericita…
Plangi cat vrei… tristetea nu se v-a consuma…
Tipa cat vrei…el nu te v-a auzi…
Spune cui vrei…
nimeni nu te v-a asculta…
nimeni nu v-a intelege…
nimeni nu v-a crede…

Asta imi spune inima mea acum, ascultand Safetysuit-You don’t see me… Am ciopartit toata seara o ciocolata… am rontait, am luat pauza, si s-a topit; am incercat sa o mananc si asa… pentru ca eu sunt mereu optimista.. nu cum spun ceilalti;doar pentru ca spun “ nu imi pasa” mai mult decat altii, lumea ma eticheteaza ca o pesimista… sunt de fapt atat de trista … si amarul asta nu il intelege nimeni… Si nu e numai vina lor.
Eu nu le-am spus totul…
Dar nu pot fi trista si dezamagita ca nu mi-am impartasit absolut toate gandurile cu ei… oricum stiu ca nu ar fi inteles ce inseamna el pentru mine.
Tocmai pentru ca imi cunosc prieteni… nu pentru ca nu ma incred in ei…
Pentru ca ei il cunosc pe el mai bine ,cica…
Dar eu am vazut dincolo de privirea aia .
Iara cad cateva lacrimi idioate… se opresc imediat pentru ca se blocheaza melodia, si se pierde starea…
Dar sunt sigura ca vor reveni…Mereu revin… toate revin…toate relele mai putin el…
Oh , dar si el e rau… Nu e un sfant, cum am crezut intr-o vreme.
Nu cred ca il poate cineva considera un sfant… dar eu stiu ce alti nu stiu…
Chiar daca eu doar am privit de la distanta… nu am vorbit…dar eu stiu ce nici macar acolitii lui nu stiu…
E ,si el, pierdut.
Mai multe nu spun, caci vreau sa pastrez singurul lucru bun care  mi-a ramas in urma lui… asta , cateva priviri sincere de inceput, si mesajele care m-au adus la realitate.
Ma uit la pachetul de ciocolata topita… nu arata chiar bine; dar ma chinui sa mananc restul de picaturi de fericire topite pe ambalajul alb…Dar in loc de fericire , dau de o greata;
Asa e mereu;
Cand incerci sa obtii prea mult din ceva, pana la urma se intoarce inpotriva ta…

Gandul imi zboara la o zi;
O zi placuta de primavara… cu soare bland care stralucea mandru peste firele de iarba proaspat renascute din zapada…Cu un cer senin, albastru… cu putini nori albi pufosi si cu mine zburdand prin casa ca o gazela;
Motivul ? el;
Drog tampit… momeala stupida pe care eu am inghitit-o orbita … o momeala din’aia colorata si draguta… fermecatoare, care te tine cu privirea in nori roz pana nu o musti si atunci incepi sa simti durerea … este iubirea care face o alta victima…O momeala asa mica si nevinovata ca nu crezi ca ar putea sa se intoarca impotriva ta…
Incredere pusa in cine nu trebuie.
Ganduri amestecate si nimeni care sa inteleaga pe deplin ce e in inima ta…
De aceea nu mai aduc in vorba nimic de el… pentru ca atunci cand fac asta ei se uita ciudat la mine,apoi se prefac ca e ok, de parca eu nu vad ezitarea… nu simt vocea…de parca sunt oarba!
Ignor asta ,si vorbesc despre el; ce ma framanta, si ajung, ca mai tot timpul, sa inghit in sec , in timp ce ei vorbesc despre altceva, gandindu-ma doar la cat de important suna in capul meu ce am spus, si cum de fapt , suna ridicol cand le spuneam lor.Sau ei faceau sa para asa…
Imi amintesc cand le-am spus ca imi place de el.
Momentul ala akward cand lumea a sarit pe mine spunandu-mi tot felul de chestii depsre el, de care nici pana in ziua de azi nu cred ca sunt si ei convinsi ca e adevarat. Ce mai conteaza? A plecat 🙂

E un lucru bun nu?
Toata lumea e fericita, imi spun.
Ei nu mai trebuie sa se prefaca ca vor sa auda ce am de zis despre el; nu mai trebuie sa vorbesc cu nimeni despre el, iar eu nu mai sufar; Toata lumea e fericita nu?
Nu…?
Ma tot intreb asta…
Intr-una … Pana ce aud un ecou de raspuns;
Il ignor;
Ca nu asta vrea sa auda lumea. Ei vor sa stie ca eu sunt bine! Ca sunt fericita, si ca de fapt mie nu imi mai pasa de el.
Cumva , de fapt, chiar nu imi mai pasa. A usturat putin ultimul mesaj… ca o urzica. Care cica imi face bine; si mi-a facut. M-a trezit la realitate,desigur. Doar ca … nu e realitatea pe care o vroiam.
Si intr-un fel mi-e dor…

“E mai bine asa”
“O sa gasesti pe altul!”
“ Lui nu ii pasa de tine; Nu pune la suflet”
Asta imi ziceau…Asta tot ziceau… pana am incetat sa vorbesc despre el.
Am incercat sa ma concentrez …dar nu am putut.
Cum sa pot cand ei ma enervau cu asta…?
Cu faptul asta evident?
Ca ei cred, ca daca eu nu am avut momente speciale…faze iesite din comun, sau desprinse din basme… daca el e un golan pierdut… nu un inger trist…daca nu au fost decat priviri si o esarfa… Atunci nu ar trebui sa fie nimic.
Ca inima mea e asa… de hartie… si daca folosesti un creion neimportant si clasic, poti sa stergi cu guma totul si gata; daca nu am folosit un pix finut.. atunci nu are voie sa fie nimic…Dar se inseala… se inseala atat de mult… atat de mult…
Ma repet stiu… imi pare rau ca sunt asa imatura… imi pare rau ca sunt asa incapatanata… si uneori imi doresc sa nu mai fiu asa. Sa fiu mai matura…ca prietenele mele… dar eu nu sunt; nu sunt putenica, matura, serioasa, si cand rar imi pasa de lucru , imi pasa pana la capat.

Nu sunt obsedata de el!!! V-as tipa asta din toti rarunchii daca as mai avea putere… dar nu am.
Daca as fi fost obsedata, m-as fi dus direct la el.
Asta nu intelege lumea, cand imi spune asta;obsedato. Ca daca eram, eram dupa el , peste tot, like a stalker, dar nu sunt. Si nu scot ochii nimanui ca el nu ma place… si nici cu altul dinainte nu am facut.
Eu sunt simpla. Doar privesc… nu spun nimic. Deci nu aveti nicicare motive sa ma considerati obsedata.
Doar pentru ca inima mea vede totul altfel… si e mai inceata…
Incep sa ma plicitsesc… si sa imi doresc tot mai mult sa nu mai am inima.
DA! Din ambele motive!
Pentru ca eu sunt alfel.. iar altora le e asa greu sa inteleaga ca nu toti trebe sa fim scosi la imprimanta de pe photoshop , sau din revistele porno.
Pentru ca nici ei nu inteleg ca mai exista si fete simple, care pot fi inca pure si sa iubeasca curat…
Ei bine frate! Asa pot si eu sa renunt.
De fapt asa am sa fac… de dragul lor.. ca ii scutesc de prostiile mele inutile si fara sens… si de dragul meu, ca m-am plictisit sa ma indragostesc de cine nu trebuie.

In the end: “I’ve fallen so hard… I hit the ground at the speed of light, and I think I broke something deep inside.”

Runa , cam atat.

Praf de vise…(20)

In lumea viselor (1)

E iar iarna

Eu: – Nu pot sa adorm…
Tu: – Am o idee. Inchide calculatorul si treci la somn. Simplu’
Eu: – Nu!Pentru ca atunci ma uit pe tavan si incep sa numar puncte negre,imaginare:-j
Tu: – Atunci…
Tu: – Gandeste-te la mine,si adormi sigur:*

Si uite,nu stiu cum,iar am facut-o.
A doua oara n-o mai fac,mi-am bagat mintile in cap.
Dracu’. Inca continui sa o fac,asa inconstienta.

Sunt la scoala si e iar iarna;fulgi complicati,albi valseaza in jurul elevilor atat de frumos incat imi taie respiratia. E ca acum juma’ de an,acelasi feeling atat de cunoscut dar greu de descris. Imi lipesc fruntea de geamul rece; totul e invaluit in alb si imbratisat de puritate si magie. Deodata zaresc ceva… O alta silueta mult prea cunoscuta se materializeaza in preajma lor, in multimea de geci negre,gri si alte nuante seci vad o pata de alb. Un alb mai impecabil si mai lucitor decat insasi zadapa proaspat asternuta. Deodata mi se taie respiratia iar ultimul gand cooerent care mai imi lumineaza mintea e acela de a alerga afara;de avea certitudinea ca e el. Ca o nesabuita ce sunt alerg innebunita pe scari ignorand pe oricine imi iese in cale. Ma opresc buimacita de situatie,cu respiratia intreierata. Uimita imi privesc reflexia in oglinda de pe coridorul intunecat. Pana si eu sunt imbracata in alb; de la pantaloni simpli pana la jacheta cu fermoar dublu.
Cu inima bubuindu-mi in piept,ma avant afara in aerul care ma musca de piele;ar fi trebui sa insfac fularul din clasa inaite sa ies ;gandesc asa in treacat. Ma strecor cu usurinta printre siluetele intunecate,sunt mult mai putine decat acum cateva clipe. In nici cateva secunde ajung langa el. E cu spatele la mine,si nu stiu cum imi vine in gand sa-l speri. Iar astfel zambind prosteste dau sa ii sar in spate,dar el se intoarce mult prea repede si ma prinde in brate.
„Bau!”imi murmura el la ureche in timp ce ma invarte in cerc de vreo trei ori. Inima mea deja a luat-o razna,parfumul lui m-a coplesit complet,iar rasuflarea calda mi-a amortit complet simturile.
Ma lasa jos,incet inca tinandu-ma in brate. Imi zambeste cu caldura si cu aceea nota de altceva;zambetul de care imi era atat de dor,zambetul care il foloseste doar in prezenta mea,zambetul de care m-am indragostit. Incotrolabil ma musc incet de buza de jos,iar el imi zambeste si mai larg. Ar trebui sa stie ca el e de vina. De la el am luat gestul asta marunt si totusi atat de important. Il sarut apasat pe obraz,,e rece si cald,e atat de familiar si neobisnuit,e al meu. Doar al meu. Un fior de gheata imi trezeste din nou simturile la viata.
„ Ce faci aici?” il intreb usor ragusita,inca ametita de prezenta lui.
„Am venit sa aduc un dosar,si ti-am promis ca voi veni sa te vad,mai prichindel. Doar nu ai uitat?”ma intreaba surazand.
„Cum sa uit asa ceva?Adica eu sa uit ca tu uratule vi in vizita la mine ar fi ceva.”ma amuz eu privindu-l printre gene.
„ Cum mi-ai spus?”intreaba el mijindu-si ochii,cu un zambet strengaresc pe chip.
„Ca esti un urat!!”tip la el,si ii scot limba.
„ Vai!!Ti-ai facut-o cu mana ta”zambeste el ambiguu,apoi imi da drumu’ din brate. Se intoarce intr-o parte si o zareste pe una dintre colegele mele. Imi face strengaresc cu ochiul dupa care o intreaba: „Poti sa imi ti si mie dosarul asta?”
Confuza inghit in sec cand aud de la ea „Da,sigur!Nici o problema”
El se intoarce spre mine ranjind superior. Nici nu apuc sa mai concretizez ceva,ca ma trezesc ridicata in aer,purtata de bratele lui. Gandurile imi zboara aievea,si inconstienta ma agat de gatul lui,cu inima bubuindu-mi mai tare ca niciodata. Fara pic de eleganta ma arunca in maldarul de zapada rece. Dar se pare ca nu observa ca ma tin strans de el,iar astfel cadem amandoi.
„Sah mat uratule!”tip eu fericita,dupa care pufnim amandoi in ras.
„ Tu!!”suiera el amuzat si se napusteste asupra mea cu un bulgare de zapada.
Zambind larg,ripostez la randul meu cu o alta gramada de zapada. In mai putin de cateva clipe suntem leoarca,incarcati de zapada si radem de ne prapadim. Dar nu ne ridicam. Intr-un moment neaspteptat,se intoarce cu fata spre mine. Zambeste dulce,cu ochii sclipind si parul ud lucindu-i neastamparat. Ii intorc zambetul,iar el imi ia mainile intra lui.Mi-a dus mainile la buze si mi le-a incalzit cu aerul cald . Ma pierd in abisul din ochii lui negri,care nu se dezlipesc dintre ai mei. Odata ma simteam intimidata de privirea lui. Eram pierduta in acele adanci ape innegurate,care ascundeau o multime de secrete. Acum insa ma simt atat de confortabil,de bine,de fericita. Ca si cum o lumina a izbucnit si a luminat intreg abisul,a dezlvaluit tot ce a invaluit apa,iar mie… Mie tot imi place. Inca imi place. Iubesc ceea ce vad,pentru ca vad adevarul dincolo de tot intunericul. Se apropie bland de mine si inchide ochii. Ii inchid si eu. Respiratia lui calda se revarsa asupra mea,parfumul imi invadeaza gandurile… Si atunci ne sarutam. Mai dulce ca oricand,mai bland si mai prelung. Ca primul nostru sarut,gandesc vag. Atunci cand pentru prima data in anii mei am simtit fluturi in stomac. Milioane de fluturi de licurici si de luminii sclipitoare care vroiau sa iasa afara,sa vada lumina zilei. Eram numai lumina si zambete,ploua cu vise,speranta si iluzii…Mii de iluzii. Si acum ploua din nou. Peste noi…sperante si vise…Clipe si amintiri…Ma cufund in sarutul nostru,e la fel ca celelalte,sincer si profund. E al nostru. E ceea ce avem. E aici si acum,e clipa noastra iar fulgi de nea isi continua dansul de dragu nostru. Parca totul e mai frumos. Parca aud si pianul cantand in surdina;sunt si harpe si vioare. Sunt in raiul meu. Raiul nostru;lumea noastra ce ne-am creat-o singuri..din praf de vise,picaturi de iluzi si caramizi de speranta…

Si apoi…
M-am trezit la realitate. Visam.Fuck!! Acum sunt in camera,ceasu’ticaie in linistea apasatoare,tensionata ce se revarsa peste peretii anosti ai camerei mele. Iar am visat. Stiam eu ca e prea frumos, ca iar delirez. Bagami-as’! Am asa niste nervi de proporti. Erai acolo si eram si eu si…puf. Ai disparut. Aceleasi trucuri ieftine de circ,deja mult prea expirate. Abracadabra! Apare fumul. Si puf. Totul dispare. Asemenea tie,asemenea persoanei ce eram odata…asemenea noua.
Miroase a portocale si a lamaie,si un varf de nucsoara. E abia 4:37 iar capul imi bubuie in mii de feluri Only shit! Ma ridic alene si ies pe balcon,e mult mai racoare,mai bine putin. Imi lipseste o tigara,dar eu nu fumez. Acum as fuma. As fuma de draci’si de nervi ca iar te-am visat. Adica pe el,dar el esti tu…tot aberez asta de zile,lunii intregi. Si acum chiar nu vroiam sa visez. Am plecat dormind doar cu o pelicula alba in minte,apoi ai aparut tu..again. Nici in vise nu am liniste. Nici in vise nu pot sa te uit. Si cu fiecare vis parca esti mai aproape,cu fiecare cuvant pe care mi-l rostesti in realitate simt ca vrei mai mult..ca ai vrea si tu sa ne impacam. Ca am gresit amandoi si asta a fost. Dar sa lasam trecut.
Oricum ce conteaza acum?Iar am inceput sa plang.

By Adda!

Ganduri la miez de noapte!(22)

Acum!

Si acum eu ce fac?
In miezul noptii,cuprinsa in bratele singuratati,cu inima grea si plina de amintiri fumurii,intepatoare si dure ca aroma unui pahar de vodka dat peste cap… inca ma gandesc la tine.
De ce naiba tot fac asta?
De ce dracu’ nu pot sa uit?
De ce?
De ce tu?
De ce eu?
De ce pentru numele lui Dumnezeu?
Acum nu esti aici.
Acum nu sunt aici.
Ahora no estas aqui
Ahora no estoy aqui
Am plecat. Mi-am strans lucrurile,mi-am facut valiza si am trantit usa in urma mea;a rasunat ca o mie de ganduri sfaramate intre patru pereti prafuiti obositi sa mai lupte alaturi de mine. Eu am renuntat la lupta.
Sunt o lasa!
Si asta tip in gura mare sa ma auda intreaga strada,toti vecini si cunoscuti. Sa ma auda toti.
Cui ii mai pasa. Adevarul mereu a durut mai tare decat orice altceva;si intr-un fel m-am molipsit de adevar; e ca un drog…daca nu si mai rau.
Tot ce ma mai alina acum e un elefantel albastru de plus cu ochii negri. Il strang cu nesat la piept,incercand sa imi aduc aminte ce nuante avea parfumul tau. Inghit in sec. Normal ca stiu. Cum sa nu stiu eu asa ceva? Dulce,ametitor,putin intepat si atat de fermecator. Si uite ca iar ajung cu gandul la tine. Fuck.
Ah! Ganduri posedate,caracterul meu pierdut/aruncat la gunoi de mine insami… Ce naiba fac? M-am tampit aia fac! Din cauza ca sunt un copil prost,visator cu speranta arzand fara nestire in piept. Pentru ce?
Pentru tine!Pentru el! Dar tu fiind el…un simplu baiat brunet cu ochii negri si zambetul strengaresc. Si ma mir ce am. Delirez. Poate chiar si plang. Picaturi cristaline danseaza un vals ametitor incercand sa ma traspuna intr-o alta lume,sa ma duca departe de aici…
In amintirea unor farame de vise,iluzii si sentimente. O lume fara tine. O lume fara alb. E doar negru…Nu! Fara negru;negre sunt apele din ochii tai,ape in care imi placea odinioara sa ma oglindesc. .
Lumea asta e gri. Un gri sters,mohorat lipsit de orice chef. Nu e nimeni aici. Doar eu am ajuns aici. Nici elefantelul care duhneste a fum si scortisoara arsa numai e cu mine. Elefantelul de la tine,care duce atat de multe amintiri in spate… O noapte rece de decembrie,un foc hazliu arzand in soba,ora 21:21,zambete si surasuri si privirii…Toate numai ale tale. Chicotesc ca o nebuna. Si atunci chicoteam;ma gandeam ca elefantelul sa poarte numele tau,dar suna prea a cliseu,prea a roman de indragostiti si vezi tu,romanele nu sunt reale pe cand tu esti. Si atunci am inceput sa aberez numai tampeni,iar tu m-ai luat in brate,m-ai sarutat lung si mi-ai zambit asa de dulce,de mirific; numai cum o singura persoana poate sti. Adica Tu.
Iar eu am uitat de elefantel…l-am lasat fara nume,in timp ce ochii lui au vazut destule..
Mi-ai promis… Si ca o nenorocita ce sunt,tot pe tine am dat vina. Si abia acum realizez,ca nu stiu cum,tot mai mult inteleg ca a fost si vina mea.
Ironic…eu vreau mai mult,dar dau prea putin. Cuvintele tale se izbesc demente de peretii minti mele;la fiecare lovitura un alt ecou imi sfasie intreaga simtire lasandu-ma asa…in starea asta deplorabila de fiinta indragostita si nestiutoare. Am gresit. Ca o ametita de parfum inselator al iubirii,am cazut si am gresit. Nici acum nu pot uita aceea privire,aceea voce franta,acel moment cand firar! Am realizat ca eu chiar gresesc fata de tine,fata de noi. Ca nu sunt ce ai tu nevoie,ca nu sunt cum ar trebui,ca nu sunt nici macar cum as vrea eu sa fiu. Ca in acel moment,ceva s-a rupt in tine,in mine;ceva care ne-a legat si mai strans decat eram legati. Am realizat ca tu ai dreptate. Ce n-as da ca ochii tai sa fuga peste randurile astea.. Ce n-as da,sa pot sa fac ceva cu trecutul care mi-se tot intoarce impotriva-mi…
Oh! Amar si dulce!
Clipe si emoti!
Citesti si nu intelegi…
Poate acum am inteles. Am inteles ca e gata,ca numai trebuie sa fabulez,ca…
M-am prabusit in neantul gri,lovindu-ma de raceala tacuta a peretilor sterpi.
E liniste profunda si
Zgomot amenintator.
E un amalgam de sentimente. Imi e frig si cald,imi e dor si nu prea. Uite,e ceva acolo intr-un colt. E albastru si mic,cu o fundita rosie sclipitoare pe care scrie cu litere albe,mari
„Te iubesc” .
Inclin capul asemenea unei bufnite batrane,asemenea unei nebune prea bolnave ca sa isi inteleaga propria viata. E elefantelul…Ce Doamne iarta-ma cauta aici?
Fug innebunita,il iau in brate,il scutur absenta,la repezeala de praf si il strang cu putere in brate,crezand ca o tampita ca in locul lui esti tu. Acum chiar plang. Si plang in hohote amare,negre presarate cu cerneala alburie,fina…
Ce rostu’ lu peste mai are tot?Si asa numai conteaza.
A inceput ploaia. O ploaie cu vise desirate,scumpe,pretioase. O ploaie care ma innunda pe interior,care ma umple de luminii sclipitoare,prafuite de licurici beti dupa un strop de fericire. Vise pe care nu mi le permit tot timpul. Vise mult prea dureroase si mult prea vii pentru mine.
Visez ca suntem iar noi doi si ne merge bine. Visez ca imi zambesti din nou,acel zambet care imi e mie predestinat;doar mie,ceilalti nu cunosc zambetul asta. Visez ca esti iar al meu;ca privim iar stelele si ne imaginam ca imposibilul intrece granitele imaginatiei noastre;,ca ma strangi de mana si ma privesti bland printre gene, fara ganduri negre urzite de nu stiu ce inger cazut. Visez ca iar e iarna cu fulgi mari si jucausi,iar eu scriu scrisori si felicitari si caut scara aia nenorocita’ ca sa iti fac o surpriza;stiu ca vei surade. Visez ca iar e toiul noptii,iar eu ma simt ca in basme intr-un taxi ce huruie pe strazi pustii ducandu-ma spre tine;spre bratele tale si ochii lucitori ce scanteie apring sub un felinar. Visez ca aud soaptele tale,si aceleasi vorbe dulci,languroase murmurate la ureche in timp ce bate orologiu cu nesat in miez de noapte. Visez cum ma saruti apasat pe obraz apoi ma ridici in brate si ma invarti intr-una,iar eu zambesc larg,numai fericire si iubire.
Apoi ploaia se opreste,iar visele se opresc si ele… si odata cu ele simt cum zambetul ma paraseste,iar raceala si tristetea aia tampa iar sa cuibaresc in sufletul meu la umbra de caldura ce-a mai ramas acolo. Pufnesc in dispret,si sughitand molcom,cu lacrimi reci pe obrajii fierbinti ma protesc de perete. Macar tu ai mai ramas…gandesc in timp ce imi privesc elefantelul,iar apoi un alt potop de lacrimi isi face simtita prezenta. Il strang puternic in brate,murmurand ca innebunita numele tau. Dupa un timp,care pare o vesnice ma trezesc luata in brate,stransa domol la piept. Incep sa aud un ritm de batai accelerate,sa simt un iz de parfum atat de cunoscut…dar cand dau sa ridic privirea,cad din nou,acum in intuneric,in bezna, in cerneala neagra picurata pe foaia mea gri.
Acum esti aici.
Acum sunt aici.
Ahora estas aqui
Ahora estoy aqui
Abrazame ❤

Si melodia geniala care mi-a fost sursa de inspiratie si de unde am furat 2-3 versuri,am descoperit-o pe un blog minunat: http://blackythevampire.wordpress.com/
So,Enjoy 🙂

By Adda!

Praf de vise…(11)

Te iubesc 

 

Trei cuvinte: el,ea,noi.

Un sentiment: Iubire.

O zi:duminica,aniversarea lor.

Totul era cald,frumos si luminos. Soarele scanteia pe cerul brazdat de norii alburi,iar cantecul pasarelelor se auzea difuz in departare. Era exact cum ar trebui sa fie o zi de duminica absolut normala. Insa ea numai avea rabdare. Era aniversarea lor. Pregatise totul in cel mai mic detaliu,dar el se pare ca numai aparea. A stat ore si ore,pe malul apei,la umbra protectoare a salciei plangatoare. Era atat de increzatoare si fericita la inceput,insa starea i-a pierit incetul cu incetul asemea soarelui care apunea usor si delicat in strafundurile cerului. O tristete apasatoare i-a strapuns intreg pieptul coplesind-o pe de-a intregul. A inchis puternic ochii,in timp ce o rafala calda de vant s-a napustit asupra ei. Cand i-a deschis l-a vazut pe el apropindu-se agale cu un zambet lenes pe buze. S-a ridicat cu anevoie de pe pamantul prafuit,cu gandurile facute praf. Numai vroia sa-l vada,deja aniversarea lor trecuse iar totul era in zadar. Ajuns in fata ei i-a zambit dulce si dragastos de parca nu s-ar fi intamplat absolut nimic.Pufnind ea s-a departat de langa el,insa cu agilitate el a prins-o de mana si a tras-o in bratele sale,asa cum facea deobicei. Un fior de gheata i-a fulgerat tot corpul fetei la contactul cu el.
-Unde crezi ca pleci,ingeras?
In zadar ea a incercat sa se desprinda din stransoarea lui,el era mult mai puternic.
-Lasa-ma sa plec, te rog…a murmurat ea cu un glas infundat.
– De ce imi ceri asta?a intrebat el  uimit cu ochii mari.

– Asa,a scarsnit ea din dinti. Doar lasa-ma,a spus zvarcolindu-se.

– Nu pot,a zambit el indurerat.
-Da-mi drumul! Ma doare!
El a slabit stransoarea putin cate putin,pana cand ea s-a eliberat complet. Si-a netezit hainele dupa care a inaltat stupefiata privirea spre el.

– Ce mai faci aici?a vorbit cu venin.Ar trebui sa pleci,sigur ai treaba cu prieteni tai. Programul tau cu mine era doar pana la ora 5,e trecut de mult de ora 5. Si oricum ai si uitat ce zi e astazi deci poti sa pleci. Esti invitatul meu, a zis ea gesticuland frenetic.

 El i-a zambit slab dupa care a aruncat o privire fugara apusului ce se derula in maiestria sa. Cu pasi usori,s-a apropiat de ea diminuand dinstanta dintre ei.

– Sti,a inceput el inca cu zambetul pe buze,practic si logic noi doi,am ajuns sa fim impreuna exact la ora asta,la 6 si 15 minute. Exact aici,sub salcia asta. Nu avea nici un rost sa vin mai devreme,din moment ce nu era inca aniversarea noastra,a zambit el mai larg facand-o sa se imoaie toata.

Totusi ea s-a pastrat ferma pe poziti.

– Asta nu justifica faptul ca nu ai venit cand am stabilit. Sunt aici de cateva ore bune,asa ca numai conteaza. Poti sa pleci.

– Nu pot.
-De ce?
-Pentru ca te iubesc…a spus el imbujorandu-se vizibil dupa care a mangaiat-o gingas pe obraz.
Ea a ramas blocata la auzul cuvintelor lui. Cat asteptase acele cuvinte,cat de mult isi dorea sa le poata auzi. Inseamnau enorm de mult pentru ea,valorau mai mult decat viata insasi. Il iubea la randul ei enorm de mult,iar faptul ca iubirea ii era impartasita insemana cel mai minunat lucru. Muscandu-se de buza de jos,s-a lasat luata in bratele lui ocrotitoare. Ii inhala parfumul imbietor,in timp ce ii auzea fiecare bataie a inimii rasunand la unison cu a sa.

– Si eu te iubesc,a soptit ea,dupa care el a sarutat-o delicat pe buze si a strans-o mai tare in brate.

 

By Adda!

Ganduri la miez de noapte!(8)

Candva…

 

Ploua incet si delicat peste sufletul meu incurcat in mii de intrebari fara raspuns. Incerc sa inabus dorul care ma cuprinde de fiecare data gand ma gandesc la tine. Dar e atat de complicat,pentru ca de fiecare data cand inchid ochi te vad alaturi de mine cum erai mereu. Dar tu numai esti aici si lipsa ta se aprofundeaza cu fiecare zi,ora,minut,secunda. Am nevoie de tine cum dimineata are nevoie de pasari cantatoare,cum vara are nevoie de un soare torid arazand de dorinta,cum marea are nevoie de valurile ei poznase,cum viata are nevoie de bucurie si speranta,cum omul are nevoie de aer in fiecare clipa a vietii. La inceput nu imi pasa. Nu imi pasa de nimic. Credeam ca pot sa trec prin asta fara sa investesc sentimente,si totusi uite…  pana la urma m-am trezit prinsa intr-o panza vascoasa de păianjen care ma invaluie si ma strange intr-o imbratisare morbida care imi ofera durere cu fiecare clipa care trece prin fata ochiilor mei. Nu vroiam sa pleci…niciodata nu mi-am dorit asta,dar s-a intamplat. De ce?Nici eu nu stiu. Dupa atatea priviri, zambete,surasuri, imbratisari,saruturi, mangaieri, promisiuni,alegeri,decizii,clipe,momente,zile,si zeci,sute de cuvinte rostite si nerostite…Tu ai decis sa pui punct.

Dar daca te intreb de ce ai facut asta,nici macar tu numai sti.Ai uitat de tine. Te-ai schimbat. Numai esti cum erai,toti spun asta si poate unora nu le place noul „tu”. Dar mie mi-ai placut si imi vei placea mereu. Esti altfel decat te vad ceilalti,esti unic,esti special,esti diferit…erai al meu. Poate intr-o zi vei fi din nou. Astept ziua in care vei realiza ca prin cateva cuvinte ne-ai pierdut pe noi. Pe mine,pe tine,pe amandoi si ce aveam impreuna. 

Minti. Minti ca ai uitat,minti ca numai crezi in noi,minti cand spui ca nu ai iubit. Un amalgam de minciuni veninoase in care te scufunzi singur si te pierzi fara nestire. Candva si eu credeam minciunile astea,pana am intalnit din nou privirea ta…Era aceasi…la fel ca ieri,ca acum doua zile,ca acum o luna. Plina de pasiune si dorinta,plina de fericire si speranta. Atunci am stiut. Am stiut ca minti…ca ma minti,si ca te minti singur. De ce,nici macar tu nu mai sti. Inca pot sa iti aud fiecare bataie a inimi rasunand la unison cu a mea,murmurul si soaptele spuse in miez de noapte cand nu aveam somn. Iti simt pielea frematand de o dorinta imbatatoare contopita ironic cu nervozitatea imensa de a dezlantui ce simti. Parfumul tau a ajuns inevitabil oxigenul meu,iar zambetul firav si licarul jucaus din privire imi provoaca o dependenta nebuna. Nu pot renunta cu una cu doua,cand stiu ca nici tu nu poti…

 Sunt orgolioasa. Ratiunea imi spune sa te las sa pleci,sa te scot din inima mea si sa imi caut alte orizonturi. Insa in acelasi timp inima imi cere cu ardoare sa te mai tin langa mine,chiar daca tot ce a mai ramas din tine e doar o amintire. O amintire peste care se va asterne un strat gros si uracios de praf,dar totusi o amintire care va ramane mereu persistenta in mintea,viata si inima mea. Scap un oftat care se apropie spre un suspin incarcat cu o tristete uimitoare, iar ploaia blanda se inteteste. Inspir adanc si imi continui mersul relaxat,pe strada singuratica cu becurile aurii palpaind usor in noaptea intunecata. E ciudat ce simt. O combinatie stresanta si enervanta de sentimente care numai imi dau pace. Te vreau inapoi. Si te vreau cum nu am mai vrut pe nimeni,si stiu ca si tu vrei acelasi lucru. Vreau sa aud din nou cuvantul : noi,si de data asta fara nici un fel de retineri.

 Ma iubesti. Simt asta,chiar daca tu nu vei vrea sa recunosti vreodata. Si cred ca si eu te iubesc. Nu cred. Sunt singura.

Dar sti care e cel mai rau dintre lucruri?

Sa fi langa mine,chiar acolo in fata mea la cativa centimetri,iar mie inca sa imi fie dor de tine. Pentru mine asta inseamna cu adevarat iubirea…

 Voi uita. Pentru un moment ma voi pierde in valsul ispititor de lacrimile reci ale iernii care se revarsa peste mine,si voi incerca pret de cateva clipe sa raman asa cum ma gasesc. Pura si fara obligati.

Si totusi…

Poate lucrurile se vor clarifica,si se va ridica ceata deasa,si ademenitoare care persista peste noi si poate vom reusi sa ne regasim din nou. Eu pe tine,si tu pe mine. Sa fim iar noi,fara obligati,fara pareri si fara intreruperi. Candva. Astept si imi doresc acel candva cum nu mi-am dorit ceva mai mult in viata asta.

 

By Chriss!