Hey copii >:D<
Pauza lunga…iar… stiu. 😦
Dar au fost niste probleme (cateva inca sunt) si … nevoie de …de..lezolvale :o3
Scuze copii 😦
Astazi vin cu un vis ; Stiu, e ciudat ca nu e la Praf de vise , insa dintr-un vis scurt fara detalii (doar flash-uri si imagini scurte) am eliberat bestia numita « imaginatie » iar rezultatul este acesta :X
‘Ochi chihlimbari’ asta m-a tot bantuit de ceva ani… adica, e o poveste amuzanta in spate.
Se termina cu Runa fiind fraiera si oarba cand nu trebuia :)) Dar hei ! Eram inca prea micuta sa stiu ce inseamna privirile si tot tacamul. :))
Nu ziceti nimic…stiu ca e ridicol 😦
Oricum, textul in sine mie imi place enorm, si daca ar devenii realitate nu m-as supara, insa un prim indiciu ca nu se va intampla este faptul ca baiatul asta, in vis sta la casa, iar in realitate sta la bloc :))
Anyhow, enjoy 😡
Am iesit din camera lasand usa larg deschisa. Vroiam doar sa plec de acolo.Nu stiu cum am putut crede ca el…
Gandul mi-a fost intrerupt de sclipirile umede ce mi-au invadat fata ; abea cand am dus o mana la ochi am realizat ca plangeam.
Nici nu am auzit pasi ce ma urmareau asa ca atunci cand o voce m-a strigat am tresarit ;
-Stai ! Nu pleca , te rog ! ma ruga o voce dureros de familiara.
Nu i-am dat ascultare si am continuat sa merg, grabind pasul.
In urmatoarea fractiune de secunda, m-am simtit prinsa de mana si intoarsa in cealalta directie, brusc fortata sa privesc din nou acei mimunati ochi de culoarea ambrei.
Exact ca pe vremuri…
Am clipit des, incercand sa alung lacrimile deoarece vedeam totul ca printr-o sticla opaca.
-Ce sa intamplat de ai iesit asa brusc? ma intrebat el pe cel mai linistitor ton pe care l-am auzit vreodata. La auzul vocii lui m-am destins , abea atunci realizand ca m-am incordat sub atingerea lui.
De ce ? De ce face asta cu mine… ?! Chiar nu isi da seama ?
Toata apararea mea… toate zidurile…le distuge pe toate doar cu o privire ! De ce ?
-Am… um, aveam nevoie de putin aer.Atat. Am spus privind intr-o parte desi nici nu aveam nevoie sa il privesc ca sa stiu ca nu ma crede.
Si poate m-ar fi crezut daca as fi vrut sa il mint… dar nu ; de data asta incercam doar sa evit adevarul. Asta era ultima mea sansa sa ii spun tot ce simt…ce am simtit in toti anii astia si sa mint nu ar fi fost un inceput bun.
Mai ales ca el ar fi fost in stare sa ma creda orice i-as fi spus.
-Minti , a murmurat analizandu-mi fata.
Nu am spus nimic.
Am continuat sa privesc intr-o parte.
-Stiu ca minti. Oameni normali nu ies din casa brusc cu lacrimi in ochi doar ca sa ia o gura de aer, a spus incruntandu-se usor.
Am inchis ochii, fortand ultimele lacrimi care se mai adunasera, sa alunece usor pe obraji.
Nu puteam ;
Atatia ani in care mi-am pregatit sute de discursuri pentru momentul asta… zeci de clipe in care vorbeam singura incercand diferite fraze …selectandu-le pe cele mai bune… O gramada de momente in care am vrut sa le dau naibii de discursuri si doar sa il sarut in plina strada si sa sper intr-un miracol…
Degeaba !!
Uite-ma acum, fata in fata cu satenul meu cu ochii de culoarea ambrei pe care l-am intalnit in nenumarate vise, blocata , fara sa imi amintesc macar un cuvant din toate discursurile alea.
Am realizat ca el ma striga sa revin la realitate.
Am deschis ochii si l-am privit tinta-iar asta cred ca e cel mai curajos lucru pe care l-am facut vreodata; pentru ca ochii lui erau terenul meu minat. Prividu-mi reflexia din ochii lui sunt cea mai vulnerabila. Si mi se pare mereu ca reflexia rade de mine.
-Da, am spus pe cea mai firava voce pe care am auzit-o .Nici nu stiam ca pot vorbi asa.
-Da…? M-a privit nedumerit.
El inca ma tinea de mana asa ca ,zambind invinsa –simteam ca asa sunt. Pierdusem lupta deja- si cu miscari deloc grabite l-am prins de ambele maini.
O fractiune de secunda,o nota de surprindere ii traversa chipul.
Mi se parea ca ii ochii ii straluceau cu o intensitate mai ridicata, insa mi-am alungat gandul.Sigur era doar imaginatia mea.
-Da,am spus din nou ca si cum l-as asigura ca a auzit bine. Da am mintit, am adaugat apoi.
O expresie de surprindere isi facu loc pe chipul lui.
Da-le naibi de discursuri ! Naiba sa le ia de vise !
-De ce ? a intrebat inocent.
Doamne,vocea lui… e atat de…perfecta !
Am ridicat din umeri .
-Probabil ca nu eram pregatita inca sa te vad cu Cindy, am rostit linistita incercand sa imi pastrez tonul pasiv. Si chiar incercam din greu…
-M-am gandit ca poate e mai bine sa ma retrag .Sa nu regret ceva dupa..am adaugat apoi.
-Sa regreti ce ? a intrebat , de data asta confuz. Ce puteai tu sa regreti ?
-Nu stiu …sa te vad cu ea poate ? am raspuns, mai mult pentru a-mi confirma mie decat lui.
-Dar de sa regreti asta ? Adica, nu ma intelege gresit ,te rog. Chiar nu am nimic cu Cindy,dar nu tin la ea asa cum ar vrea ea. Dar nu vreau sa-i ranesc sentimentele –si stiu ca ma place- asa ca o las sa se agate de mine uneori. Dar tu ? Sa reactionezi asa ma face sa cred ca … poate…
-Haide, spune-o, am rostit bland, cand am vazut ca lasa fraza in aer, neputand sa imi stapanesc un zambet micut.
-…ca poate tu inca mai ai sentimente pentru mine , a spus intr-un final , dar suna mai mult ca o intrebare. Dar e imposibil…nu ?
Am privit in jos, apoi , ca si cum o voce imi spunea ca asta e semn de slabiciune , m-am fortat sa privesc reflecxia rautaciuoasa din nou.
Il priveam bland si zambeam cu jumatate de gura cand l-am intrebat :
-Si ar fi atat de rau… ?
M-a privit perplex cateva momente care pareau infinite. Cateva secunde in care mintea mea a putut sa conceapa zeci de continuari ;
Refuzuri, saruturi, badjocura, s-au poate fusese totul doar o gluma…s-au poate doar un vis…
Mi-am urat mintea in acele secunde. M-am panicat foarte tare din cauza faptului ca el nu mai spunea nimic.
Mi-am muscat buza de jos asteptand .
-Stai putin. Ce vrei sa spui? m-a intrebat evaziv.
Desigur ; ani intregi in care el credea ca m-am prefacut a nu-l mai cunoaste. Normal ca orgoliul nu il lasa sa spuna el ce simte mai intai.
De-ar sti el cat de tare imi batea inima in momentele in care il evitam doar de dragul de a mai avea o inima…pentru ca era mai bine pentru amandoi asa…
Dar gata cu prostiile ;
-Ce e atat de greu de inteles ? am rostit incet cu vocea incarcata de emotie. Imi simteam inima in gat. Am continuat :
-S-sunt indragostita de t-tine , am rostit incet cu vocea incarcata de emotie.
Cuvintele nu imi mai veneau corect. Vocea imi tremura si ce mai rau, abea mai auzeam ceva de inima care batea la maxim.
Asa incepe mereu… asa isi manifesta privirea lui puterile. Si are efect de fiecare data, fara exceptii.
-S-si nu am putut sta… nu am putut sa privesc cum Cindy… si toti anii astia am incercat sa iti spun dar… apoi am…
Aproape ca imi venea sa plang. Cuvintele nu imi ieseau deloc coerent.
Probabil ca el crede ca sunt o fraiera.
Nu il mai priveam , inchisesem ochii si tremuram.
Ajunsesem destul de departe cu ‘discursul’ . Era de ajuns. Un minut in plus si as fi lesinat !
Insa cand m-am asteptat mai putin, el si-a infasurat bratele in jurul meu in cea mai blanda si placuta imbratisare pe care am simtit-o vreodata.
-Am inteles, a rostit usor in timp ce cu o mana ma mangaia pe spate intr-o incercare de a ma linisti.
Am ras usor tremurat.
-Cum e posibil sa fi inteles tu, cand nici macar eu nu stiu ce am vrut sa spun ?
A ras si el.
-Nu stiu. Dar am inteles.
Dupa cateva momente in care nu m-am mai gandit –slava Domnului- la nimic, el a spart linistea.
-Imi pare rau, sa sti.E vina mea. Trebuia sa fiu mai atent , si sa nu ma joc cu sentimetele voastre asa. Maine ii voi spune Cindyei ca nu pot sa tin la ea in felul in care ea vrea ;
Am incercat sa nu iau in seama faptul ca nu a pomenit nimic de ce am zis eu, dar stateam ca pe ace sa aflu ce …ce reactie are. Ce simte, de fapt…
Dupa o pauza , sa dezlipit de mine ,dar nu de tot ; doar cat sa ma poata primi si atunci i-am vazut expresia foarte ingrijorata .
-Iar tu…
Parea ca is cauta foarte atent cuvintele.
-Promit ca nu am sa-ti mai dau drumul niciodata ! Nu sti cat de greu mi-a fost fara tine…parca, lipsea ceva important. Nu pot crede ca ai simtit asta tot timpul asta, iar eu nu am observat.
Parea mai mult ingrozit de faptul ca mi-a omis sentimentele decat de orice altceva.
Mi-am ridicat o mana firava si i-am mangaiat obrazul .
-Shh, totul e bine acum, am soptit bland fara sa-mi iau privirea de la el.
-Si mie imi pare rau ca nu am reusit sa iti spun mai devreme, am continuat pe acelasi ton bland. Dar prezenta ta e mereu…adica…, Am oftat. Vezi? E prea mult si ma pierd usor.
El a zambit si si-a proptit fruntea de a mea . Expresia lui era precum a unui om caruia tocmai i-ai spus ca nu mai trebuie sa lupte in razboi pentru ca a luat sfarsit.
-Ma bucur sa aud asta. Ma bucur mult.
A rostit bland, apoi s-a apropiat incet si ne-am exprimat cel mai sincer ‘mi-a fost dor de tine’ prin cel mai dulce sarut din lume.
Dumnezeu mi-e martor, daca nu am asteptat sarutul asta ani intregi…
Si a meritat fiecare zi in plus traita cu gandul la el.
Ne-am intors la el acasa tinandu-ne de mana si vorbind despre lucruri banale ; cum a fost liceul, peste ce ciudati am dat, profesori si in final facultatea.
La prima vedere , poate ca parea ca vorbind doar de dragul de a vorbi despre altceva decat faptul ca eram impreuna in sfarsti, dar nu era adevarat.
Partea cea mai buna era ca intrade-var ne interesam unu de celalalt ; ce s-a mai intamplat in mare parte din scoala generala pana acum.
Am fost surprinsa ; eu una chiar ma asteptam sa mergem intr-o liniste intepatoare, dar se pare ca pana si el se schimbase din unele puncte de vedere.
Desigur ca pana am ajuns inapoi la el acasa, petrecerea luase sfarsit.Dar cu atat mai bine;
Dupa ce el a pregatit doua cani mari de cafea cu lapte, am urcat in camera lui unde am continuat discutia pana am adormit la el in brate.
Si din pacate…aici m-am trezit. Trist, stiu :)) Pe data viitoare copii. Runa , transmisie incheiata 😉
A, aproape am uitat; Uite niste muzica sa merga cu textul. Eu zic ca mi se potriveste perfect ❤ :X :X
