Autor:Adda
O zi…
Si as plange…lacrimile sa’mi lase corpul fara vlaga lipsit de dulcea mireasma a vietii. Dar nu mai plang. Mi’am promis. Imaginile cu el nu ma vor secatui de viata. Sunt mai puternica. Mai strong.
–O cafea fara zahar te rog!osptarita cu ochii ca doua migdale ma priveste sceptic;ridica din umeri si pleaca.
Imi las capul in maini.
Imposibil de uitat,incredibil de crezut.
Murdar. Peretii mei albi,panza mea mea imaculata au fost manjite. Ma simt murdara. Infecta. Mi’am injectat singura in vene fum intepator de amintiri si elixir otravitor de iubire. Inchid ochii memorand fiecare sunet ce zgarie linistea cafenelei.
Aud un zduf brusc ce zguduie tablia mesei. Apoi mirosul. Cafeaua. Tipa bolboroseste ceva si pleaca. Imi deschid ochii,cu miscari mecanice apuc cana si sorb o gura. Gust tare,amar imi loveste papilele cu indignare si ura. Sorb incontinuare,savurand fiecare inghititura.
Aprind o tigara. E si mai amara. Nu’mi pasa de gust.
M-am injosit din nou. Iar,am cazut in plasa unuia ca el. Iar m-am impiedicat si m-am prabusit in neantul rosu aprins cu dare de auriu tipator al sentimentelor. De obicei cand cad din realitate ma doare. Si tip. Mult. Pana sunt auzita de catre toti dar mai ales de catre el ce mi’a facut iluzii
. El mereu aude primul pentru ca doar numele lui imi sta pe buze.
Asa a fost odata.
Am cazut.
Am tipat.
M-a auzit.
A inchis ochii si a plecat indurerat,sau cel putin asa am sperat eu.
Speram ca il doare. Vroiam sa-l doara. Sa stiu ca nu doar eu sufar,parasita intr-o umbra de agonie.
Doar ca de data asta acest nou el nu ma va auzi.
Nu-l voi lasa sa-mi cunoasca durerea…
pe care o simt atunci cand…
Zambetul lui ma loveste ca un pumnal in centrul inimii
Privirea ce ma sageata instictiv,animalic sfasiind parti din mine
Vocea ce imi canta in urechi estompand oricare alt sunet lasandu-ma surda
Replicile ce-mi sunt otrava si imi fura vocea deveniind muta
Neputincioasa.Mereu.Si intotdeauna.
Scutur nervos din cap,parul imi loveste fata ca o mangaiere a unei pene. Imi duc cafeaua pana la capat. Imi simt lacrimile in gat;ma zgarie implorand sa le eliberez. Le incatus cu tarie. Nu le vreau. Trantesc o bacnota de 5 lei pe masa,insfac geanta imensa de panza rosie cu ciucuri verzi si plec. Tocurile imi rasuna dement pe parchetul prafuit. Trantesc usa iar briza de primavara imi ciufuleste parul. Inspir adanc. Privesc ceasul. 9:03.
Inca o zi …
in care o luam de la inceput
jucand carti cu propriile stari sufletesti,
jongland cu sentimentele noastre,
valsand in aceiasi sau poate alta sala de bal,
imitand personaje si purtand masti pe aceleasi scene uzate ale teatrului vietii…
O zi…
care ar putea fi ultima
Iar eu tot ce mai pot sa fac e sa’mi ascund sentimentele si sa joc din nou vechea carte a indiferentei. Poate voi castiga…
Ori asta ori voi sta pe tusa.
In nici un caz nu voi pierde.Nu mai cunosc sentimentul de pierdere. Rece si umbrita de remuscari inima mea lupta in continuare fara sa mai bata vreodata in retragere.
Runa&Adda 