Legamant
Adda
Am pus cerneala in calimara. Intind mana dupa pana alba ce zace pe tablia biroului. Vantul suiera afara,dement prevestiind gerul ce va cuprinde asta toamna. Zambesc usor. Oamenii se mira ca eu,ca scriitor al epocii moderne inca scriu cu pana. Dar asa o nostalgie ma cuprinde incat cu greu pot a renunta la viciu asta.
Sa tin pana in mana e ca si cum as putea sa merg in trecut,momentele de aur a celor mai mari scriitori. Inmoi pana in cerneala de un negru-albastrui. Cuvintele incep a se insirui pe foaia alba…
”Cade pe beton rece,prafuit. Isi curpinde capul cu mainii tremurande. O ploaie de frunze aurii cad peste ea amintindu-i de gustul amar al toamnei ce a venit parca prea devreme. Incepe a plange. Lacrimii,reci,cristaline ce vibreaza in intreaga intindere. Suflet abandonat in asta lume. Chipu’i palid,umbrit de cearcane vineti. Arata obosita si infranta. Parul ii acopera fata ca o cortina de catifea neagra. Suspinele ei se preling de-a lungul drumului pana in capatul acestuia. Doar cateva felinare clipesc bolnav. Aceea strada,acele clipe,acele timpuri de mult apuse.
-Vara e departe scumpa mea,se aude o voce catifelata ce mangaie pelicula intunecata a nopti.
Ea isi ridica privirea din pamant. Lacrimiile ii curg pe obraji,patandu-i cu rimel murdar. Arata distrusa,istovita si infranta. Renunta la lupta,sufletul nu ar mai fi putut indura o alta lovitura de a destinului. Isi sterse ochii umezi cu dosul palmei. Privi persoana de ce se proptea de trunchiul unui copac. Clipi de cateva ori pentru a isi limpezi privirea. Inghiti in sec.
Era el. Acelasi zambet bland,cu acelasi licar viclean in ai sai ochii caprui. Fuma o tigara. Rotocoale de fum innecacios se inaltau risipindu-se incet. Ea se ridica impleticindu-se de pe drum. Isi potrivi rochia neagra ce ii se involvura deasupra gleznelor. Apoi il privi in ochii. Simti un junghi in inima. Durerea era insuportabila. Isi muta privirea.
-Ce vrei?suiera ea printre dinti inclestati.
El surase.
-Sti ce imi doresc,murmura el.
Ea pufni in deradere. Isi fixa privirea asupra mainilor ce ii tremura febril.
-Nu imi pasa!racni ea si inchise strans ochii.
Simti o adiere racoroasa,apoi mangaiere blanda a degetelor lui de-a lungul obrazului ei. Suspina. O lacrima ii se prelinse pe obraz aranzand-o pe interior. Ura sa fie slaba. Mai ales in fata lui. Tremuratul se intensifica. Durerea ii pulsa in fiecare vena translucida. El o saruta pe frunte,apoi o cuprinse in ale sale brate.
-Dar iti pasa,o tu micut demon!sopti el la urechea ei. Esti tu demon,iar eu inger si crezi ca iubirea intre noi nu e posibila dar e draga mea. Doar…
Ea se smuci brusc. Il impinse brutal si ii intoarse spatele.
-Nu esti real. Dispari din ochii mei. Esti doar o fantoma a ce a fost vara asta. Atat. Si nimic mai mult,murmura ea printre suspinele ce ii frangeau pieptul.
El zambi trist.
-Poate sunt doar o iluzie,un vis,dar sentimentul e real,e prea puternic si prea viu. De asta ma vezi oriunde mergi,de asta ma auzi in fiecare coltisor ce iti aduce aminte de mine. Pentru ca vezi tu,o astfel de iubire nu se face,canta,sculpteaza,picteaza,scrie sau deseneaza. O astfel de iubire se traieste,e vie. La fel de vie ca noi doi. Un inger,un demon. Sacrificiul suprem. O astfel de iubire,draga mea e deasupra legii firii. Tu si cu mine. Fulgere de durere si tunete de fericire. O furtuna de sentimente. Iubirea noastra.
-Demonii si ingeri nu pot fi impreuna,sopti ea fara de glas si se intoarse;deschise ochii si il privi.
El o lua din nou in brate. O privea bland,cu iubire si adoratie. O saruta bland pe buze, un sarut atat de usor ca pana unui porumbel ce zboara intr-o adiere fugara.
-Ba da,rosti el usor. Va fi bine intr-o zi,spuse si se desprinse de ea.
-Cand?sopti ea printre lacrimi.
El ii zambi,inaite ca imaginea lui sa se dilueze in fum si lumina. Ea se prabusi din nou pe beton tipand cu toata forta sa. Isi lasa capul in jos si zari un trandafir alb patat cu sange. Apuca trandafirul si se intepa inconstient intr-un dintre spini. Sangele ii tasni de-a lungul tulpinii.
O promisiune legata cu sange de inger pentru un demon cu sufletul murdar si necurat.
-La iarna,isi raspunse ea singura lasand ca sangele ei sa devina un tot cu sangele lui pur de inger.”
Am lasat pana pe tablie dupa ce am inchis ghilimelele. Privirea mi-a alunecat spre geamul inntunecat. Vantul inca isi canta oda de jale afara implorand ca iarna sa vina mai repede. Totul se misca prea repede intr-un fel prea incet,am cugetat parasiind odaia.